Trip to Paris. Ziua 1

trip to paris 2

Când în sfârşit ajungi în faţa Turnului Eiffel, uiţi de tot şi toate. Ploaia parcă e mai senină, hainele ude nu-s mare scofală, umbrela e cel mai frumos accesoriu şi-ţi vine să zâmbeşti fără motiv. Asta ni s-a înâmplat ieri, după mii de kilometri făcuţi din Bucureşti până la Turn. Mulţi în aer şi-n viteză, după care destui pe jos, sub umbrelă, până la marea fericire. Şi ce fericire!

Am ajuns la mansarda noastră cochetă din zona La Fayette, zonă cu o mulţime de magazine, cafenele şi patiserii desprinse din filmele franceze. Trebuie să recunosc că aceste străduţe superbe sunt exact aşa cum mi le imaginam şi mă bucur enorm că o să am sentimentul că trăiesc le beau rêve français în fiecare zi din această săptămână.

După ce ne-am instalat, am luat-o la pas toţi patru din zona noastră spre Opera Garnier, Louvre, Sena şi tot aşa până am ajuns la Turnul Eiffel. Ne-am oprit aproape la fiecare magazin de suveniruri şi ne-am făcut planuri ce-am putea să luăm pentru întoarcerea acasă (cam jumătate din magazine, dacă ar fi după mine şi Habiba 😀 ). Apoi am mers agale pe Rue Saint Dominique, ne-am oprit să cumpărăm macarons pe care le-am devorat chiar acolo, pe stradă, în ploaie, cu zâmbete de copii. Am mai înaintat un pic şi l-am văzut: minunăţia îşi întindea un picior lung şi dantelat chiar între cele două rânduri de clădiri ale străzii. “OMG, ce frumos se vede! Hai, iub, scoate repede aparatul. Bine, şi filmăm dacă vrei tu, dar ţii camera, că eu vreau poze acum. Aaa, Habiba, asta a ieşit foarte cute!”

Fericirea pariziană abia a început…. 😀

trip to paris 1

trip to paris 2

trip to paris 3

trip to paris 4

trip to paris 5

trip to paris 8

Corina Zorzor

Street photography freshly made in Bucharest and above.

Related Posts
trip to paris ar 2 1