Trip to Paris. Pregătiri

trip to paris

Dorința nebună de a vedea Parisul a început undeva la granița dintre generală și liceu, pe când alegeam că o să urmeze patru ani de franceză pe pâine și-i așteptam nerăbdătoare. S-au scurs rând pe rând lunile și anii mei de iubire cu franceza, însă mi-a rămas același dor de un loc pe care nu l-am văzut niciodată, dar prin care am călătorit de sute de ori cu mintea. Tot acolo, în minte, îmi auzeam deseori gândurile în franceză, imaginându-mi cum vorbeam cu degajare despre diverse lucruri cu francezi nativi, undeva aproape de Turnul Eiffel. Mă vedeam acolo, ce mai.

S-a dus liceul, a trecut și facultatea, s-a terminat și masterul șiiiii iată-mă cu Habiba, undeva pe la începutul lui mai, cumpărând bilete de avion spre Paris. Două pentru ea, două pentru mine, ca să fim echipă completă în excursia vieților noastre 😀 O lună mai târziu plăteam cazarea împreună cu Ștefan și vedeam cum visul capătă tot mai mult contur: o săptămână întreagă, în septembrie, în orașul nostru de suflet! (deși trebuie să recunosc că o bună parte din sufletul meu e la Constanța, iar o altă bucată consistentă – în acest București efervescent).

Cel mai așteptat septembrie 

Sunt, deci, deja vreo 3 luni de când endorfinele își fac de cap, iar în ultima săptămână au luat-o razna. Itinerarii amănunțite, locuri unde să mâncăm cele mai bune dulciuri și alte locuri unde să stăm pur și simplu la soare, „cu ce mă îmbrac?”, planificarea ședințelor foto și câte și mai câte detalii… Trebuie să fie perfect timpul petrecut acolo 🙂 și chiar de n-ar fi… a bad day in Paris is still better than a good day anywhere else :))

Nu cred că va mai exista vreodată în această viață un alt septembrie la fel de mult așteptat. După ani întregi de speranțe adunate că „gata, anul ăsta chiar mergem!”, a venit timpul acela minunat în care chiar o să se întâmple. Iar gustul cel mai bun pe care mi-l lasă această vacanță îndelung dorită e că este, în totalitate, rodul mânuțelor astea două și a creierașului ăstuia care scrie cuvinte aici. Asta e răsplata atât de meritată și-s gata să mă arunc în ea cu elan!

Deci, ce-avem de gând să facem în Paris? Păi, multe:

    • Vizităm și iar vizităm. Turnul Eiffel (urcat în vârf și țipat de bucurie :D), muzeele mari și toate împrejurimile frumoase – Champs Elysées, Jardin des Tuileries & de Luxembourg, zona Canalului St. Martin și tot ce ne mai face cu ochiul.
    • Vom avea o zi numai pentru zona Montmartre, pentru Sacré Coeur, pentru treptele interminabile și străduțele înguste și abrupte (și superbe). Trebuie să ne pozăm pe lângă Wall of Love, fiindcă-i mai ceva ca Pont des Arts cu lăcățelele. Tot aici în zonă am auzit că au mâncare excepțională la Soul Kitchen. Gotta try that.

paris poza 4

  • Nu va lipsi din itineriariul nostru zona Saint Germain des Prés, cu ale sale Café de Flore și Les Deux Magots, nici frumoasa Catedrală Notre Dame și nici, mai ales, celebra librărie Shakespeare & Company, unde-și făcea veacul Ernest Hemingway. Am presimțirea că străduțele acestea o să-mi placă ceva mai mult decât restul orașului (exceptând Turnul Eiffel și împrejurimile, bien sur).
  • La Grande Roue – deja văd priveliștea copleșitoare de sus, pe care o vom surprinde în fotografii și filmări. O să fie cool de tot! La fel va fi și în „învârtitoarea” cu scaune de două persoane din aceeași zonă – e un must!

paris poza 3

  • Îmi doresc să mâncăm bine și autentic la Paris, să găsim acele localuri de tipul Caru’ cu Bere de la noi, unde mâncarea e extrem de gustoasă, iar prețurile sunt cât se poate de decente. Fără lux și opulență, doar gusturi 100% franțuzești. Evidemment, nu vor lipsi din traseul nostru Ladurée, Du Pain et des Idées, Angelina și alte asemeni bucăți dulci de rai.
  • Vreau să știu care sunt cele mai bune piețe ale parizienilor, fiindcă nu se poate să plecăm de acolo fără să avem o dimineață ideală cu baghetă aburindă, croissant și omletă pregătită cu toate ingredientele, brânzeturile și farmecele locului.
  • Atelierul lui Coco Chanel de pe celebra Rue Cambon, magazinele de pe Saint Honoré și o zi întreagă petrecută în magazinele vintage. Simt deja cum mă așteaptă acolo adevărate comori, fie că e vorba de haine cu poveste sau de decorațiuni grozave. Câteva ținte: Sissi’s Corner, Vintage 77, Chine Machine. Între noi fie spus, îmi doresc foarte mult să pregătesc o ediție de moda străzii pariziană 😀 Sper din suflet să reușesc!

 

E primul an când aștept luna septembrie cu sufletul la gură. Și ce mai septembrie de poveste o să fie!

Paris, venim! 😀

paris poza 2

 

sursa foto

Corina Zorzor

Street photography freshly made in Bucharest and above.

Related Posts
trip to paris ar 2 1