Trip to Paris. Cum arată moda strazii pariziană

Din minunata vacanță la Paris ne-am întors cu peste 2000 de fotografii și aproape tot atâtea povești și întâmplări fericite. Pentru că așa e viața pariziană, plină de surprize și frumos, mai ales când te hotărăști să-l surprinzi (frumosul, adică) în fotografii și să construiești o ediție de moda strazii memorabilă.

Încă de când am ajuns în Paris am văzut potențialul. Era acolo, la fiecare pas, când am ieșit pe la gura de metrou de pe strada unde am fost cazați timp de o săptămână. Mi-am spus „Păi aici, dacă mă concentrez jumătate de oră, ies niște poze trăsnet! Hai că o să fie fun”. Și a fost. Chiar sâmbătă, în prima zi, era forfotă mare pe lângă Galeriile LaFayette, ca într-o zi de shopping nebun. Vedeam efectiv un bulevard unde 90% din oameni puteau fi surprinși în niște instantanee cel puțin interesante pentru Moda străzii. Era tot atât de simplu și evident, incroyable!

În joia în care am făcut pozele bătea un soare blând deasupra Grădinii Tuileries, asta fiind unul dintre puținele momente în care stelele s-au aliniat și cerul parizian a fost 100% prietenos cu noi. În rest, ne-a oferit de toate: ploicică, norișori, vântuleț, tot felul de chestiuțe menite să te țină mai degrabă înăuntru, la citit ziarul și băut un ceai parfumat (ceea ce nu-i chiaaar atât de rău).

Revenind la Tuileries. Stăteam și filam lumea care trecea dintr-o parte în alta, evaluam ținutele împreună cu băiatul, dădeam note, mă ridicam și mă duceam după oameni să le zic de ce-i opresc așa, din senin. Primele au fost două tinere designerițe din Lituania. Au fost foarte deschise și mi-au spus relaxate că well, now we’ll be famous in Romania too. Au pozat frumos și a ieșit ce vedeți mai jos. De departe această fotografie urcă pe primul loc în ierarhia celor mai reușite ipostaze surprinse de mine pentru Moda străzii. De departe!

moda-strazii-paris-6

Mergem mai departe, ajungem la scaunele verzi din jurul fântânii arteziene, unde oamenii sunt niște veritabili flâneurs, adică pierd timpul cu stil. Trebuie să recunosc că e o eleganță aparte în tot acest aer liniștit de a sta și a te uita la apă, la cer, la orice, și să numești asta o ocupație 😀

Aici găsesc o poloneză care poartă niște bejuri tare frumoase și citește o carte, având muzica ei preferată în căști. Foarte prietenoasă, îmi zice că nu crede că e foarte potrivită pentru moda străzii pariziene din moment ce nu e de-a locului. Îi zic de fetele de adineauri și râde. Mă ignoră strategic cât o prind în câteva fotografii, iar eu simt că am încadrat destinderea și momentul acela perfect în pixelii mei cremoși. Și verzulii (de la scaune).

moda-strazii-paris-2

Apoi văd în depărtare un șal galben, un ruj burgundiu pe buze, o freză îngrijită a tipului de alături. Și o atitudine foarte cool per ansamblu. Ea foarte dornică de poză, el nu prea. Acceptă, totuși. La final le arăt fotografiile pe ecranul aparatului și el remarcă: This side is gorgeous (partea în care apare iubita lui). This one sucks (unde apare el). Am râs împreună și i-am zis că n-are deloc dreptate. Și-au continuat plimbarea ținându-se pe după umeri.

moda-strazii-paris-3

Au urmat cupluri de asiatici care-mi spuneau că nu prea știu engleză, dar acceptau propunerea mea dând din cap. Apoi râdeau fantastic de ce li se întâmplă și își tot schimbau locurile între ei 😀 Apoi studente nemțoaice, sau franțuzoaice autentice care păreau că trag chiulul de la primele cursuri ca să-și încarce bateriile în parc, sub soarele frumos de care vă ziceam mai devreme.

moda-strazii-paris-5

moda-strazii-paris-4

moda-strazii-paris

moda-strazii-paris-7

Am oprit și o mamă împreună cu fata ei, genul acela de Fetele Gilmore în care ai fi putut jura că sunt mai degrabă surori. După ce mi-au ascultat poezia, mama mi-a spus: Actually, this sounds really cute. But no, thanks. Singurul refuz parizian, dar măcar a fost unul cute!

V-am zis că aș putea trăi în Paris și aș putea face asta încontinuu? Yep. Exact așa.

 

Corina Zorzor

Street photography freshly made in Bucharest and above.

Related Posts
trip to paris ar 2 1
trip to paris 2