Posts in Category

Povești

Fără a suna ca o rezoluție care să-mi schimbe viața, dintr-acelea puse pe hârtie la început de an, mi-am promis că o să-mi îmbogățesc serios cultura cinematografică. Cât mai multe filme, cât mai diverse, cât mai departe de gusturile mele, fiindcă toate mă ajută într-un fel sau altul. Așa că trec în revistă filme vechi, pe care, spre rușinea mea, le-am ratat până acum, dar și filme actuale, pelicule abia intrate în cinematograf, capodopere și filme ușurele, de toate pentru toți. Ștefan oricum iubește filmele, așa că inițiativa mea n-a putut decât

[țțțțțțțocc!] … hâ-hâ-hâ!… [țțoc!] …gălușcă mică!  O ploaie de pupici se revarsă la mai puțin de un metru distanță, pe cele două scaune de tren din fața noastră. Gigel și Gigica, pe numele lor de scenă, sunt trecuți de 40 ani și teribil de amorezați, și au acum, pe drumul spre Constanța, cea de-a treia întâlnire a lor, în spatele liceului, combinată cu un chiul cu emoții. Ea se fâstâcește, el e nesătul după încă un sărut și nu știe cum s-o mai înghesuie. Are o burtă generoasă, ce-i acoperă bine de

Era trecut de 10 seara și eu mă învârteam deja de vreo 2 ore printre saci imenși plini cu haine, genți, cărți, cutii cu toate mărunțișurile care se adună într-o casă. Tot sortam, puneam puloverele la raftul de pulovere, mai duceam o cană la bucătărie, mai eliberam câte un sac și eram bucuroasă că se împuținau lucrurile. Hai că nu mai e mult, uite, am găsit un loc unde să-mi pun toate gențile, dar ce fac cu încălțămintea? și de ce naiba o fi geanta asta neagră așa grea? păi

Când le-am fotografiat prima dată pe Gabriela Atanasov și Rusanda Cojocaru, as in Sweet Paprika & Bookletta, era august 2013, pe înserat, și știam că tocmai luau naștere cele mai reușite ipostaze pentru Moda străzii de până la acea vreme. Timpul a trecut și am ajuns astăzi la o serie proaspătă de zâmbete, ținute faine și chipuri luminoase în fotografiile mele, tot cu ele două în rolurile principale. Cu Gabi și Sanda e simplu: sunt naturale și au acel frumos pe care nu-l dau hainele, cât atitudinea senină, deschisă, neafectată.

Una dintre cele mai frumoase zile ale verii este duminica (sau lunea, uneori) în care aștept bâțâind din picior să se copieze fotografiile de la mare de pe cardul aparatului foto în laptop. Sunt fotografiile acelea numeroase și atât de așteptate tot anul, făcute cel mai adesea în câteva zile de vară petrecute pe fugă, acasă, însă trăite la maximum. Acolo, în toți acei pixeli a peste 500 de fotografii, sunt îngrămădite toate bucuriile noastre – bucuria de a petrece câteva zile de vară la mare, fericirea enormă de a mai vedea încă

Să fi avut vreo 6-7 ani. Apartamentul cu 3 camere de la etajul 4, același pe care-l numesc acasă și astăzi, era încă un univers nedescoperit complet de mine. Îmi făceam de lucru prin casă cu orice – număram florile de pe fața de masă din bucătărie, inventam cuvinte și le rosteam în gând până când nu mai aveau niciun sens nici măcar pentru mine. Luam pixuri colorate și le plimbam pe linoleum de la un cap la altul al camerelor (pentru mama era o ușurare că nu făceam asta pe

Știi momentele acelea în care simți că ești exact în locul potrivit și nimic mai frumos nu există pe acest pământ, e o clipă minunată, nemaiîntâlnită, perfectă? Imaginează-ți starea asta și multiplic-o cu 10 și o să-ți dai seama cum m-am simțit eu când am ajuns în Cartierul Cotroceni. Am hoinărit pe străzile celei mai frumoase bucăți de București. Este vorba despre Parcul Romniceanu și străduțele din preajma lui, pe care poți să le consideri tot un parc, fiindcă sunt incredibil de liniștite, de senine și răcoroase în același timp, și